Liceul Teoretic "Nicolae Titulescu" Slatina
Aleea
Rozelor Nr.5, municipiului Slatina, județul Olt.
CĂTRE, ________________________________________
CERERE DE SPONSORIZARE
Domnule/Doamnă,
Căutăm să le oferim elevilor noștri, pe lângă
activitățile instructiv educative, un spațiu plăcut, adecvat nevoilor în care
să poată crea cele mai frumoase și mai apreciate lucrări plastice, un spațiu
unde ei pot socializa, se pot relaxa, un spațiu care să îi determine să îşi
petreacă cât mai mult timp chiar în atelierul școlii.
Pentru a crea un spațiu prietenos, de care
considerăm că este foarte mare nevoie, în anul școlar precedent am inițiat mai
multe proiecte școlare dar și extrașcolare. De exemplu am derulat câteva
ateliere de creație în aer liber și ne-am propus să pictăm fațada principală a
unității noastre școlare ("Omagiu pentru comunitatea locală"- Grafică cu ilustrații din Slatina), să pictăm asfaltul din curtea interioară cu jocuri
educative dar şi interactive, care să-i ajute pe copii să învețe mai ușor,
pictate direct pe asfalt ("Tabla înmulțirii, împărțirii"
"Alfabetul" "Șotronul"s.a.), să pictăm peretele sălii de
sport cu arta contemporană-graffiti. Am avut alături de noi, elevii clasei de
arte L.T.N.T., care îşi doresc foarte mult să transforme spațiile existente, să
le facă atractive. Pentru a rezolva această nevoie, avem nevoie de materiale de
lucru, instrumente dar și alte obiecte pe care încercăm să le obținem prin
sponsorizări.
Atelierul școlii, reprezintă locul cel mai
animat al liceului, locul unde se întâlnesc artiștii în devenire, practic acolo
se preda ștafeta de la o generație la alta, se construiesc amintiri și
prietenii pe viață. Comunitate locală de asemenea beneficiază de acest spațiu,
prin activitățile și lucrările ce se creează acolo în weekend-uri dar și în
vacanțele școlare, de aceea vă rugăm să ne sprijiniți şi să vă aduceți
contribuția la succesul acestui demers prin care imaginea dumneavoastră va avea
de câștigat.
CUM NE PUTEŢI AJUTA?
Pentru buna desfășurare a demersului nostru,
dumneavoastră sau firma dumneavoastră poate interveni cu o sponsorizare în bani
(orice sumă) sau diverse produse/obiecte (noi/folosite). Noi am întocmit o
listă cu cele necesare și am delimitat necesitățile în trei categorii (materiale
de lucru/ instrumente/ amenajare spațiu).
Orice altă propunere este binevenită și va fi
luată în considerare de către noi. Dacă necesităţile noastre se pliază pe
posibilităţile dumneavoastră, vă propunem un parteneriat.
CÂTEVA MOTIVE PENTRU A NE SPRIJINI:
1. Promovăm imaginea şi mesajul de creştere pe
piaţa forţei de muncă a domeniilor artistice în special a celor digitale;
2. Promovăm implicarea și colaborarea cu
instituţii de cercetare, dezvoltare şi inovare și a universităților din țară și din străinătate;
3. Promovăm aplicarea pentru burse, acordate
elevilor din partea fundațiilor (Bursele start; Tinere Talente • Fundația Vodafone România; Tinere Talente |
Fundația Regală Margareta a României);
4. Promovăm edificarea unei societăţi bazate
pe valorile respectării demnităţii umane, libertăţii, democrației, egalităţii,
statului de drept şi drepturilor omului, în care se promovează inter
culturalitatea, toleranţa şi asigurarea egalităţii de şanse.
În speranţa că organizarea acestor activități a reuşit să vă stârnească interesul dumneavoastră, vă rugăm să ne transmiteti cum ne puteți ajuta dumneavoastră. Noi ne luăm angajamentul să promovăm imaginea şi mesajul firmei prin materialele noastre publicitare: pliante, afişe, prin toate canalele media disponibile.
Cu respect ,
Ne puteţi contacta prin e-mail:
delia.badea@ltnt.ro
adriana.valcea@ltnt.ro
felicia.paunescu@ltnt.ro
0 Comentarii